Ne ajută să facem față atașamentului, aversiunii sau confuziei

Uleiuirle Darurile Sufletului

Există trei motive principale de suferinţă. Fiinţele umane suferă pentru că vor ceea ce nu pot avea, primesc ceea ce nu vor, sau nu pot face distincţie între acestea.

 

Trinitatea ataşamentului, aversiunii şi confuziei (ignoranţei) sunt adesea prezente ca otravă în sistemul energetic uman şi în multe cazuri aceste tendinţe ne fac relaţiile sau posibilitatea de le îndeplini destul de dificilă.

Toţi avem aceste tendinţe, unii dintre noi au mai pronuntata una sau mai multe,ele vin ca un răspuns la provocările cu care ne confruntăm în vieţile noastre. Aceste reacţii instinctive sunt, de asemenea, modele condiţionate pe care le aducem cu noi din copilărie timpurie sau prin genetica noastră.

 

Uleiurile Yliaster Soulgift ne pot ajuta să armonizam aceste tipare, sa le schimbam acolo unde e cazul pentru a stabili relatii mai bune cu cei din jur, de dragul evoluţiei noastre.

LET GO

Libertate si renuntare

 

JOY

Centrul bucuriei  şi împlinirii

ACCEPT

Cconectat la tendinţa de aversiune

Libertate si renuntare o

Ulei

LET GO/ Uleiul turcoaz

SOULGIFT

Este conectat la eliberarea de ataşament

Cu ajutorul acestui ulei putem dizolva tendinţa rezultată din lipsa încrederii sau credinţei care ne îndeamnă să păstrăm fiecare eveniment trecut, datorie, durere, experienţă, lucru sau memorie. Ataşarea este modul în care mintea este  blocată în trecut, este o concentrare constantă asupra durerii şi lipsei. Ataşarea ne face dificilă evolutie şi opreste  lucrurile noi  să intre în viaţa noastră. Când nu putem renunţa, ne agăţăm de lucruri care nu ne aparţin. Uleiul Yliaster Let Go ne ajută să ne deschidem mâinile şi să lăsăm lucrurile care nu mai sunt ale noastre să plece. Să renunţi nu înseamnă să refuzi,inseamnă sa  găsim pacea în legătură cu trecutul şi cu participanţii lui. Pacea aduce deschidere şi slăbeşte sistemele de credinţă bazate pe neîncredere.

Cu ajutorul uleiului Yliaster Let Go, putem exprima mai uşor adevărul nostru sincer  şi putem ajunge mai aproape de fluxul creativ,de oportunităţile care se ascund în el. Foloseşte acest ulei dacă vrei să-ţi iei rămas bun de la trecut sau daca vrei  să înţelegi imaginea de ansamblu a  hartii  vieţii tale. Pace, credinţă, încredere, renunţarea şi flow nou,la asta sa te asteoti daca vei folosi acest ulei.

Foloseşte uleiul Yliaster Let Go în jurul umerilor şi în zona pieptului superior. Respiră adânc în parfum şi imaginează-ţi că toate greutăţile, dificultăţile şi povara timpului , promisiunile sau jurămintele cauzate de ataşament se dizolvă pur şi simplu în corpul şi mintea ta. Folosste  uleiul de mai multe ori în timpul unei zilei, când simţiţi nevoia.

JOY/ Ulei de aur

SOULGIFT

 

Ne ajută să intrăm în contact cu adevăratul nostru centru și să ne dăm seama de adevăratul nostru scop

Fiecare fiinţă umană are un centru interior care poartă informaţii despre viaţa ei, despre darurile şi abilităţile cu  care au sosit aici.

Acesta este un loc energetic care – exact ca celula stem – conține fiecare componentă, atribut sau definire a persoanei respective. Când ne îndepărtăm de acest model, fie din cauza anumitor temeri sau din alte cauze, pierdem direcţia şi simţim că nu ne trăim propriile vieţi. Acest lucru poate duce la indecizie profundă și confuzie. Poate fi dificil să luăm decizii ,putem deveni ambivalenti şi să începem să ne interogăm judecata sau să nu vedem clar. Acest model poate epuiza mintea şi reduce funcţionarea adecvată a sistemului imunitar care duce adesea la tristeţe, goliciune sau depresie. Când ne referim la deciziile noastre într-un mod ambivalent, stima noastră de sine scade, de asemenea, și plutim în derive,departe  de ceea ce ne dorim cu adevărat.

Uleiul Joy  ne ajută să luăm legătura cu adevăratul nostru centru interior şi să ne realizăm adevăratul scop. Vom putea găsi şi accepta darurile noastre şi le vom folosi curajos şi fără judecată. Putem recunoaşte frumuseţea şi perfecţiunea unică care provine din acceptarea complexităţii noastre umane. Uleiul Joy ne susţine în găsirea aurului nostrum interior,a luminii, care este sursa nesecata  de inspiraţie şi putere,gasita  în steaua centrului nostru. Foloseste acest ulei când simţiţi nevoia de a fi tu însuţi, când ai nevoie de curaj şi putere pentru a lua decizii sau a accepta consecinţele deciziilor tale. Foloseşte uleiul Joy când eşti gata să devii guvernatorul vieţii tale şi să accepţi abundenţa care este acolo pentru tine – abundenţa care va deveni o comoară cu adevarat in momentul in care eşti dispus să o împarţi cu lumea. Suntem unul iar comapsiunea, iubirea, sinceritatea si bucuria va guverna acesta decizie de acceptare.

Centrul bucuriei  şi împlinirii

ULEI

Acceptare și integrare iubitoare

ULEI

ACCEPT/ Ulei MAGENTA

SOULGIFT

este conectat la tendinţa de aversiune

Aversiunea, respingerea a ceea ce avem sau primim poate fi, de asemenea, o cauză a suferinței. Această aversiune este adesea ascunzătoarea unei calităţi interioare de care nu vrem să fim conştienţi, să ne ocupăm, să procesăm sau să o acceptăm. Acest tip de comportament poate provoca multe probleme. Orice am respinge în noi înşine este reflectat în lumea exterioară  altor oameni, relaţiilor  sau evenimentelor la care suntem partasi. Energia îşi găseşte calea de a lua legătura cu noi, fie că vrem sau nu. Cu cât respingem mai mult ceea ce nu vrem să vedem în noi, cu atât va apărea mai mult sub forma unor evenimente foarte dureroase pe scena vieţii noastre. Când acceptăm părțile din noi pe care nu vrem să le vedem, atunci când ne împăcăm și îmbrățișăm aceste calități, dorințe, gânduri și emoții pe care le-am considerat inacceptabile, energia se va lumina și se va fi armonie.

Această armonie este perioada de integrare care va face din noi un om nou,mai  evoluat,mai puternic şi mai stabil. Acceptarea sau integrarea iubirii de sine înseamnă că ne acceptăm aşa cum suntem şi ne bucurăm de darurile noastre fără ruşine sau vină.

Uleiul Accept Yliaster susţine acest proces interior. Ne dizolvă trăsăturile narcisiste care se bazează pe ruşine. Foloseşte acest ulei când te simţi întărit, singur sufficient sau iti aduce bucuria si iubirea atunci cand  nu poţi găsi în viaţa ta. Foloseşte-l când te simţi respins sau neiubit. Uleiul Yliaster Accept sunt conectate cu Magenta si  te poate ajuta să accepţi toate părţile tale mici de suflet necondiţionat. Acest ulei sprijină integrarea, îndeplinirea. Te ajută să iei parte la viaţa ta fără remuşcări. Folosiţi acest ulei de mai multe ori pe zi pe palme, tălpi, frunte şi în jurul inimii.